Pentru a vizita cetatea DEVA, situată la aproximativ 180 km de Cluj Napoca, se poate inchiria o masina de la Big Rent
Cetatea Devei Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m.
Prin poziția sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălțimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieșirea și intrarea în Transilvania pe valea Mureșului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic și din epoca bronzului iar prezența unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămășițele unei fortificații dacice.
În secolul al XIV-lea, Deva și satele înconjurătoare sunt amintite ca “district militar valah”, iar cetatea avea în jurisdicție patru scaune (Deva, Ilia, Șoimuș, moșiile crișene și împrejurimile Bradului), care făceau parte din domeniul regal și erau conduse de cnezi. Localnicii aveau îndatoriri militare și obligații privind întreținerea, reparațiile și construcțiile din cetate. În 1302, cetatea aparține voievozilor transilvăneni.
În 1784, cetatea a fost atacată în timpul răscoalei țărănimii iobage din Transilvania, printre care s-au aflat și moții Horia, Cloșca și Crișan.
În dimineața zilei de 13 august 1849, magazia cu praf de pușcă a fortăreței explodează. Cetatea este distrusă în mare parte, în explozie pierind și soldații din garnizoana cetății. A fost dărâmată toată latura de est a cetății.
Dealul Cetății Deva este o arie protejată fiind rezervație naturală.